Şi mie imi e drag !!

         
          E drept că a trecut ceva timp de când m-am decis să scriu şi eu câteva cuvinte despre unul dintre cei mai dragi prieteni(neînsufleţiţi): kindle-ul. Suntem împreună de aproape un an şi pot mărturisi că a fost dragoste la prima atingere. Nu sunt o fană a gadget-urilor şi în niciun caz a celor multifuncţionale(pentru mine fiecare dintre ele trebuie să îndeplinească o singură funcţiune, însă la parametrii ridicaţi). De când mă ştiu mi-au plăcut cărţile: în copilărie le ronţăiam cu poftă până să înţeleg care e defapt rostul lor. Poate sunt puţin tradiţionalistă dar şi trecerea de la lectura cursurilor de pe colii de A4 la cea de pe ecarnul laptop-ului mi s-a părut dificilă. Toate acestea m-au făcut să fiu puţin retincentă la a organiza o primă întâlnire cu un reader. Curiozitatea şi  review-urile de pe net m-au făcut să păşesc într-un magazin de specialitate. După cum spuneam, a fost dragoste la prima atingere: uşor, micuţel(optim pentru geanta unei doamne sau domnişoare), cu un ecran ce reda fidel pagina unei cărţi(nu prea ştiam eu de ce e nevoie de e ink pearl ), o capacitate generoasă de stocare, posibilitatea conectării la internet şi câteva funcţiuni care să facă mai plăcută lectura (mp3 player, voice reader). 
Ne-am întâlnit, ne-am plăcut şi acum ne petrecem mult timp împreună. Acum, după aproape un an de folosinţă (perioadă în care kindle-ul meu a primit un frate, pe cel al soţului meu) pot spune că îndrăgesc acest reader: e uşor, poţi citi în orice poziţie(când citeam în review-uri că "cititul în orice poziţie" e o calitate, mă amuzam, considerând un banal moft al unora cu fiţe - departe de a fi aşa), poţi transporta cu tine o întreagă bibileotecă, lectura la soare e o plăcere, grija acumulatorului descărcat e aproape inexistentă(autonomie de aproape 1 lună) iar preţul cărţilor e comparabil mai mic.
Cu dragă inimă îl recomand! Îşi merită fiecare bănuţ!

Gabriela

Fragment

Un fragment scris de Dostoievski în anul 1875 ce îşi regăseşte actualitatea.

„— (…)  toate  femeile sînt  necioplite  şi indecent îmbrăcate ? (…)

—  Sigur că sunt necioplite. Dacă vă duceţi la teatru sau la plimbare, o să vedeţi că  orice  bărbat merge numai pe dreapta şi trece cuviincios pe lîngă alţii, fiecare ţinînd dreapta. În schimb, femeile, mai bine zis doamnele — căci despre ele vorbesc — dau buzna peste tine fără să te bage măcar în seamă, ca şi cum ai fi de-a dreptul dator să te dai la o parte ca să le faci loc să treacă. Eu unul sînt gata să mă dau la o parte ca înaintea unor făpturi mai slabe, dar stau şi mă mir de ce fiecare dintre ele e atît de convinsă că sunt dator s-o fac. Iată ce mă jigneşte! După o asemenea ciocnire cu o doamnă rămân dezgustat. Unde mai pui că tot ele mai ţipă că se simt jignite şi pretind drepturi egale, dar ce fel de egalitate mai e şi asta, cînd ele mă calcă în picioare sau îmi aruncă praf în ochi!

(…)

—■ Chiar aşa; sunt îmbrăcate indecent din cale-afară. Numai un destrăbălat nu-şi dă seama de asta. La tribunal se declară şedinţă închisă de câte ori e vorba de situaţii indecente. Atunci de ce sînt îngăduite pe stradă, unde e şi mai multă lume? Îşi pun fără ruşine turnură la spate ca să-şi arate nurii, şi asta în văzul tuturor! Doar nu pot să nu observ! Orice tînăr, orice băieţaş, pînă şi un copil îşi dă seama, şi asta-i o infamie. N-au decît să le admire bătrânii depravaţi şi să alerge după ele cu limba scoasă, totuşi există şi un tineret curat, care trebuie ferit de asemenea provocări dezgustătoare. Vezi câte o doamnă mergînd pe bulevard, foşnind dintr-o trenă de doi coţi, măturînd pra­ful de pe uliţă; dacă te nimereşti în spatele ei, nu-ţi rămîne decît s-o iei la fugă ca să o întreci, sau să sari în lături, dacă nu vrei să te alegi cu ochii şi gura pline de praf. Unde mai pui că rochia doamnei e de mătase şi dumneaei îi freacă poalele de caldarîm verste întregi, numai de dragul modei, în timp ce soţul nu cîştigă la senat decît cinci sute de ruble pe an: asta explică de ce iau funcţionarii mită. Iată de ce sînt atît de scîrbit, de ce le dispreţuiesc şi le ocărăsc în gura mare.”

Gabriela

Fraţii Karamazov

... a venit şi vremea scriitorului rus Fiodor Dostoievski; spunând asta, nădăjduiesc în lectura unei părţi semnificative din opera sa.

Păşind agale, mă îndrept spre început...

Ultimul roman al scriitorului rus Fiodor Dostoievski, scris între anii 1878 - 1880, Fraţii Karamazov, este expresia plastică a  predispoziţie patologice pentru patimă. Se poate spune că fraţii, protagonişti ai romanului, alcătuiesc oarecum cele 3 ipostaze fundamentale ale omului. Dmitri, cel mai în vârstă, e un exponent al senzualismului și al trupului. Ivan, reprezintă intelectul, raţiunea iar  Alexei ("Alioşa"), e simbol al trăirii spirituale și al apropierii de Dumnezeu. Întregul roman se aşterne pe marginea caracterelor celor 3 fraţi. Un fir epic ce uimeşte prin profunzime, idei ce străpung raţiunea şi încântă cugetul fac din tine, umilul cititor, un exponent încărcat de profund respect şi încântare. 

Note de lectură

“Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?”

“Taina existenţei umane constă nu în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.”

Gabriela